Prima reacție a primarului și a Elenei Lasconi.
USR „nu poate face campanie electorală de orice fel” unui alt candidat la alegerile prezidențiale, atât timp cât partidul are un candidat, Elena Lasconi, a decis sâmbătă Biroul Electoral Central. Instituția a admis o sesizare a AUR referitoare la campania electorală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. Amintim că USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi în cursa prezidențială și îl susține pe primarul general al Capitalei, dar pe buletinul de vot Elena Lasconi va figura drept candidata USR pentru că buletinele de vot au fost deja tipărite, iar termenul pentru retragerea candidaților a fost 19 martie.
BEC a anunțat oficial că USR nu poate să facă campanie electorală pentru Nicușor Dan.
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, în ședința din 12 aprilie 2025, în urma unei plângeri depuse de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), ca partidul Uniunea Salvați România (USR) să elimine mai multe materiale de promovare politică postate pe o platformă online de mare amploare.
În motivarea deciziei, BEC reține că „legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianță politică poate propune un singur candidat”, iar renunțarea la această candidatură poate avea loc „cel mai târziu până la data de 19.03.2025, ora 24:00”.
Potrivit BEC, USR a propus în mod oficial candidatura Elenei Lasconi și, în consecință, „nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”.
BEC consideră că prin promovarea lui Nicușor Dan în materialele analizate, deși acesta nu este candidatul oficial al partidului, USR „face propagandă electorală, în sensul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006, în favoarea unui alt candidat înscris în aceeaşi procedură electorală pentru alegerea Președintelui României”, fapt ce „se transpune într-o încălcare a dispozițiilor legale”.
„Prin susținerea acordată după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus inițial, în fapt, partidul USR, cu ignorarea acelorași dispoziții legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, ceea ce este inadmisibil”, precizează BEC.
Sursă aici.